Someday we’ll find it, the rainbow connection. The lovers, the dreamers and me.

Mi-e greu să îmi găsesc cuvintele atunci când scriu despre iubire. Scriu şi tot şterg şi iar scriu şi iar o iau de la început. Am zis mereu că iubirea e spre a fi simţită, nu discutată. E oricum 5 dimineaţa… iar… sunt obosită şi m-am simţit izbită de o stare cumplită de melancolie. Câteodată simţi aşa de mult că începe să te doară. Citeşte mai mult »

Iar simt cum sunt trasă în jos şi iar simt cum nu mai am unghile înde-ajuns de lungi si de puternice să mă ţin. Să mă ţin de orice apuc – de cărămizi, de scoarţă de copac, de pământ… chiar şi de un geam sau de o tablă şi să se audă scrâşnetul ăla şi să-l simţim până în fundul sufletului.

Pe tine nu vreau să te rănesc. Deşi acum, cu unghiile tăiate din carne, mai mult ar părea că te mângâi…

A trecut atâta timp şi sunt atât de multe de spus şi atâtea sentimente se zbat în mine că nici nu ştiu cum să încep. Dar vreau să scriu, vreau să mă descarc de tot ce am în mine adunat. Pentru că urlă. Urlă să iasă. De s-ar putea aşterne ele gândurile singure pe hârtie. De aş putea să fiu măcar o dată spectator al vieţii mele. Autor omniscient, scris la persoana a 3-a.

Urlă.

Mă simt puţin obosită. Săptămâna trecută am fost epuizată de-a dreptul. Ieri m-am simţit într-un soi de vacanţă pentru că am reuşit să stau toată ziua în casă. Şi afară ploua frumos. Auzeam în geam. Lunea trecută vroiam să mă arunc prin el. Probabil în subconştientul meu încă mai cred că în căderea liberă o să trec într-o altă dimensiune. Într-o lume a mea, la care tânjesc atât de des. O lume tăcută, unde doar simţi. Un nesfârşit orgasm.

Şi de fapt m-ar aştepta asfaltul. Mi s-ar zdrobi trupul şi mai mult nu ştiu.

Ştii ce aş vrea uneori? Citeşte mai mult »

Trag de mine să nu intru în depresie, dar simt cum mi se zbate sufletul şi vrea să iasă afară… Mă gândesc la lucrurile frumoase pe care le fac, la oamenii dragi pe care îi am in jur şi totuşi nu reuşesc să schiţez nici măcar un zâmbet. Citeşte mai mult »

…just Dreaming
last moments – last visions distort the true meaning
rest in peace – redemption is far away

Am obosit si m-am saturat sa fiu prinsa in acest joc in care nimeni nu castiga. Citeşte mai mult »

et on s’aimera encore, lorsque l’amour sera mort

Sunt trista ca sunt trista. Stiu ca maine va trece, dar tot urasc aceasta stare. Poate pentru ca m-am dezobisnuit de ea. Am ras si am zambit mult in ultimele luni si am uitat sa mai fiu trista. Vezi, cateodata e un lucru rau. Pentru ca atunci cand de izbeste din nou, te poate omori. Nu de tot, dar indeajuns cat sa-ti doresti sa te omoare de tot. Ironic, nu? Life is all about irony ;) take it or leave it.

Don’t let yourself go

Mi-am propus acum ceva vreme sa nu mai traiesc in trecut. Am inceput cu lucruri simple… ma rog, simple pentru unii, grele pentru mine, ca agatatoare de apuse vremuri… prima oara mi-am sters toate mesajele din telefon prin iunie. Apoi am inceput sa arunc sau sa donez lucruri care ma tineau ancorata in trecut. Apoi m-am vopsit.

Ce pacat ca nu putem arunca tot ce am dori sa aruncam. Amintiri, sentimente. Nu stiu daca as vrea sa le arunc.. la urma urmei, si datorita lor sunt omul care sunt acum. Daca imi place acest om? Citeşte mai mult »

immerse your soul in love

Nu stiu cat de multe am invatat in cei aproape 22 de ani de viata, dar printre cele mai “triste dar adevarate” se numara faptul ca oamenii se schimba. Desigur, asta e si un lucru bun. Dar nu ma refer la acele schimbari in bine ale celor care “se intorc spre calea cea dreapta” (whichever that is…). Si nici macar la schimbarile “in rau”. Ma refer la schimbari pur si simplu.

Suntem toti supusi, vrem nu vrem, acestui fenomen. Citeşte mai mult »

Ieri am trecut pentru poate a mia oara pe strada care mi-a marcat adolescenta si care ulterior a devenit ca o a doua strada a vietii mele. Poate a fost chiar a mia oara, dar cred ca am depasit demult acel numar. E strada pe care am inceput sa iubesc. Strada pe care am inceput sa o parcurg acum mai mult de 5 ani cu gandul la ceea ce a fost o data EL. Strada pe care simteam dor, fericire si teama in acelasi timp. E strada de pe care luam cei mai buni covrigi in drum spre facultate. E strada care ma ducea la prietena cea mai buna. La sampanie, ceai si mic dejun cu paine prajita. E strada pe care nu o sa mai merg asa des, dar pe care o sa-mi tresara mereu inima.

E strada pe care stiu ca se afla o biserica.

Vineri am trecut iar cu masina pe acolo si m-am uitat pe geam. Citeşte mai mult »